02 februarie, 2012

EnJOY your books! - Cel pe care ti-l doresti - Jill Mansell

CEL PE CARE ŢI-L DOREŞTI… E MAI APROAPE DECÂT CREZI de Jill Mansell
din 25 februarie 2012 cu revista JOY, numărul de martie 2012


Totul a început cu o maşină roşie de tuns iarba…
Când Nancy îşi vede pe peluză cadoul de Crăciun de la soţul ei, îşi dă seama că bijuteria pe care o aşteptase se află de fapt pe mâna altcuiva. Deci cine a primit diamantul ei?
Carmen, prietena cea mai bună a lui Nancy, a renunţat la iubire atunci când şi-a pierdut soţul adorat, rock starul milionar Spike Todd.  Carmen are nevoie acum de un bărbat care s-o trezească la viaţă, dar alegerea lui nu e atât de uşoară.
Mia tocmai a sosit la Londra pentru a sta cu tatăl ei, atrăgătorul Connor O’Shea. Din clipa în care o cunoaşte pe scorpia ce ar putea deveni viitoarea ei mamă vitregă, se hotărăşte să joace rolul lui Cupidon – iar săgeţile ei, trimise total haotic, vor crea confuzie, dar în acelaşi timp vor arăta drumul adevăratei iubiri…
Imprevizibilă, plină de întorsături neaşteptate, de romantism, pe alocuri sexy şi teribil de amuzantă, cartea spune mai multe poveşti odată, purtându-ne cu isteţime prin acest labirint umoristico-amoros populat cu o galerie fascinantă de personaje fermecătoare… şi, mai ales, făcându-ne să descoperim în fiecare erou/eroină câte ceva din noi!
Cartea are 496 de pagini, formatul 10,5×17,5 cm, este broşata, preţ revista + carte: urmează să vi-l comunic, atunci când îl voi primi, dar cred că va fi în jurul a 11,99 lei pe volum.
JILL MANSELL, una dintre cele mai cunoscute autoare britanice contemporane, este iubită de femei din întreaga lume pentru romanele ei amuzante, care vorbesc despre dragoste, sex şi relaţii dintre oameni.
În prezent, trăieşte in Bristol cu partenerul ei şi copiii lor.
A publicat 19 titluri, unele dintre ele ajungnd pe listele de bestselleruri ale marilor cotidiene, fiind vândute in peste 3 milioane de exemplare.

Un comentariu:

Alexandra Ioana spunea...

vaiii cat de dulce e coperta:x,imi place la nebunie descrierea:X:X,foarte frumoasa carte.